Aplicatie Padina

Aplicatie Padina – 10-11 decembrie 2005 de Manu Alexandra

In dimineata de 10 decembrie ne-am adunat cu totii in Gara de Nord. Plecam in a doua aplicatie a scolii de ghizi. Destinatia: Muntii Bucegi, Cabana Padina.
Trenul personal pleaca la ora 06:11 din Bucuresti. In tren, galagie, aglomeratie, dar pana la urma ne gasim fiecare cate un loc, unii pe banchete, altii pe scara.Suntem nerabdatori sa ajungem in Sinaia si ca sa ne mai treaca timpul povestim, spunem bancuri si cantam. Nici nu ne dam seama cand trece timpul si suntem deja pe peronul garii. Aici ne cumparam cate ceva si ne echipam pentru traseu.
Pornim din Sinaia, alt. 800 m; marcaj banda rosie.Trecem pe langa Hotel Alpin si urcam catre cota 1400, apoi Curmatura Varful cu Dor, Valea Izvorul Dorului, Saua Laptici, iar apoi coboram putin prin padure si ajungem la cabana. Traseul nu este greu, dar este destul de lung. Pe partia de schi era multa lume. Schiau, se dadeau cu placa de snowboard, toti erau imbujorati si se bucurau de munte si de zapada, ca si noi.
Vremea a tinut cu noi. A fost soare, doar in Saua Laptici s-a innorat putin dar nu a fost viscol, au cazut doar cativa fulgi singuratici.
Se inserase deja cand am ajuns la cabana. Ne-am cazat,ne-am schimbat de hainele de tura si am coborat cu totii in sala de mese unde am jucat carti, am povestit si am cantat la chitara. Am stat pana in jurul orei 23 si ne-am simtit bine. Apoi ne-am dus fiecare in camere, dar bineinteles ca nu am adormit imediat. Eram prea multi si atmosfera prea frumoasa. Se auzeau lemnele trosnind in soba si fiecare mai avea ceva de povestit asa ca am mai stat treji bucurandu-ne de caldura sobelor si de prieteniile pe care le legam. Pana la urma ne-am decis sa stingem luminile deoarece si a doua zi ne astepta un alt traseu si trebuia sa fim odihniti.
Desteptarea ne-a dat-o Toni. Destul de devreme dar nu aveam timp de pierdut asa ca am mancat ceva ne-am strans bagajele si ne-am echipat din nou de traseu. De data asta am urcat pana la Hotel Pestera, am mers prin Saua Cocora si apoi mai mult pe curba de nivel pana la cabana Piatra Arsa. De acolo am coborat pe sub Vf. Furnica pana la cota 1400. Am ales traseul pe langa partia de schi. Apoi am coborat in Sinaia si ne-am grabit putin sa prindem trenul care din fericire pleca cu o jumatate de ora mai tarziu decat stiam noi.
Odata urcati in tren, putin obositi, ne parea rau ca plecam acasa. Asa se intampla dupa fiecare aplicatie.