Aplicatie Gura Raului

Aplicatie Gura Raului – noiembrie 2005 de Razvan Badea

Vocea plictisitã a mecanicului de metrou mã trezeºte din amorþeala care m-a cuprins pe la Iancului: „Urmeazã Gara de Nord cu…”. Mã uit la ceas, dar fãrã sã reþin ora ºi totuºi un entuziasm inexplicabil pentru ora asta mã cuprinde la auzul conductorului. Ajuns în staþie, urc pe scãrile rulante (nu vreau sã mã obosesc prea tare de pe acum), dar parcã merg prea încet. Odatã ieºit la suprafaþã, contrar reflexului de a ieºi spre casa de bilete, mã îndrept spre hotelul Ibis unde în dreptul unui autocar vãd un grup mãricel de persoane. Da, ei sunt, membrii ºcolii de ghizi „Roza Vânturilor”, pleacã în prima aplicaþie. Încep sã îmi aduc aminte ce am simþit eu în prima mea ieºire adevãratã la munte, ºi constat cã nimic mai puþin decât ce simt acum, acel entuziasm neînþeles, poate puþinã fricã de necunoscut, dar cel mai mult dorinþa de a cunoaºte locuri ºi persoane cu totul ºi cu totul deosebite. Cineva mã întreabã dacã ºtiu ceva despre locul unde mergem. Deºi nici eu nu mai fusesem nu am vrut sã pierd prilejul de conversaþie: „Se pleacã în Piatra Craiului, la cabana Gura Râului din Zãrneºti. Spre capãtul estic al Carpaþilor Meridionali, întâlnim un masiv cu o înfãþiºare cu totul specialã, ai cãrui vecini sunt Bucegi, Leaota, Iezer ºi Fãgãraº. Sunt unici în peisajul Carpaþilor Româneºti ºi consideraþi drept un „accident morfologic”, oferã turiºtilor o creastã izolatã, golaºã, o spinare proeminentã ce aminteºte parcã de un animal preistoric (pãrerea mea). Oraºul Zãrneºti, aflat la 28 km de Braºov, este situat la poalele extremitãþii nord-estice a masivului, ºi reprezintã cel mai bun punct de plecare spre înãlþimile Pietrei Craiului”. Deodatã, un bipãit enervant mã întrerupe fãrã a-mi da seama ce este mai exact. Îmi dau seama cã este alarma mobilului, îl caut sã o închid, dar nu îl gãsesc, dar atunci când deschid ochii observ cã este pe noptierã, acolo unde îl lãsasem cu o noapte înainte.
Este 5 noiembrie, ora 05:00, ce vis ciudat ºi uimitor de real, aºa se întâmplã dacã toatã noaptea am citit despre Piatra Craiului, ºi m-am gândit la excursie. Singurul lucru ciudat este acela cã eu nu urmeazã sã merg cu autocarul, lucru într-un fel regretat. Pentru cã autocarul s-a umplut cu „ºcolari”, am optat împreunã cu un alt coleg sã mergem cu microbuzul pânã în Braºov, unde vom gãsi legãturã spre Zãrneºti. La ora 05:20 ies pe uºã, parcurg pe jos drumul pânã la locul de întâlnire cu colegul Coyotu. Sperãm sã prindem microbuzul de ora ºase ºi datoritã unui taximetrist înfocat aºa se ºi întâmplã. Prima jumãtate de orã a drumului cu microbuzul este de-a dreptul plictisitoare, ceaþa deasã în combinaþie cu întunericul nu fac un tovar㺠de drum prea bun, ºi Coyotu e cam somnoros. Pe la ora 7 ºi ceva, îl sunãm pe Tony, preºedintele clubului care ne dã o veste interesantã: câþiva nu au venit, ºi am fi avut loc în autocar. Stabilim sã ne întâlnim la intersecþia drumului Bucureºti-Braºov, cu acela care trece prin staþiunea Pârâul Rece, acesta din urmã fiind cel mai scurt drum spre Zãrneºti. Odatã cu vestea aceasta ne mai luminãm puþin, iar vremea ne urmeazã exemplul, dupã ploieºti ceaþa începe sã se ridice ºi subcarpaþii încep sã se contureze.
Pe la ora 07:45 ne pregãtim de coborâre , undeva dupã Azuga, dar înainte de Predeal. Aflând cã autocarul este destul de departe, hotãrâm sã încercãm a parcurge cei 6 km care mai erau pânã la Pârâul Rece pe jos. Dupã vreo 4 km ne hotãrâm sã ne oprim undeva, unde pe partea dreaptã se afla o parcare, gândindu-ne cã va fi mai mult loc pentru autocar sã opreascã. Am uitat sã precizez cã, în situaþia mea ºi a lui Coyotu mai erau patru membrii ai clubului: Tronu, Desdemona, Puºa ºi Poºtaºu (Mail-Man), care au optat sã meargã toþi cu maºina lui Tronu. Aceºtia ajung cu ceva timp înaintea autocarului, ºi se opresc pentru a mai sta de vorbã.
Vorbim ce vorbim, când observ un autocar venind, mi se confirmã cã acesta era al nostru,cu toþi facem semne disperate, dar autocarul nu opreºte. Ca într-un episod din „Zona crepuscularã”, telefoanele mobile nu au semnal, deci nu avem cum sã îl anunþãm pe Tony cã a trecut pe lângã noi. Ceea ce urmeazã se aflã undeva la limita legalitãþii, a siguranþei personale ºi poate a greutãþii suportate de maºina lui Tronu: 6 persoane, dintre care douã plus un rucsac mare pe scaunul „mortului” alte trei plus un rucsac mare peste ei, alþi patru rucsaci ºi o geantã uriaºa cu echipament de cãþãrat ºi tiroliana în portbagaj, întro Dacia SuperNova, pe un drum cu serpentine, grãbindu-ne sã prindem autocarul din urmã. Nu pot sã spun cât am mers aºa 5 poate 10 minute, dar pot spune cã a fost inedit. Cineva dã de Tony la telefon ºi îi explicã situaþia ºi vedem autocarul trãgând pe dreapta. Îl salutãm pe Tony, lãudându-i vederea agerã, ºi eu cu Coyotu ne urcãm pe la uºa din mijloc în autocar. Rãmânem pe scarã unde ne întâlnim cu colegul Iustin (ulterior poreclit Padré) care ne povesteºte ce s-a mai întâmplat pe drum. Oricum atmosfera din autocar e foarte liniºtitã, astfel cã melodia de pusã de ºofer se aude fãrã probleme. Apare ºi Tony, care ne întreabã cum a fost drumul cu microbuzul ºi care din când în când îi face atenþi pe mai noii noºtri colegi pentru a le arãta ceva pe geam.
Pe la 10:40, intrãm în Zãrneºti care pare mai întâi un sat ardelenesc (casele cu trasaturi sãseºti sunt de-a dreptul impresionante) dar micile blocuri din centru schimbã aceastã impresie.Autocarul îºi face cu greu loc pe strãduþele strâmte ºi ajunge încet dar sigur în dreptul cabanei Gura Râului. Este 10:50, coborâm cu toþii ºi ne strângem în faþa cabanei unde Tony începe repde sã împartã camerele, de la cele de 2 persoane pâna la „cireaºa de pe tort” camera de 10 persoane. Avem o orã pentru a ne aranja în camerã, pregãti de traseu ºi poate mânca ceva. Traseul care urmeazã pleaca de la Cabana Gura Râului (740 m) ºi ajunge la cabana Curmãtura, situatã la 1740m.
La ora 12 suntem toþi în faþa cabanei, pregãtiþi pentru traseu. Drumul forestier ne îndreaptã spre „prãpãstiile Zãrneºtilor”, dar nu înainte de a trece pe lângã „fântâna lui Botorog”, un izvor amenajat unde ne umplem sticlele cu apã. Zona ce urmeazã, numitã „prãpãstiile Zãrneºtilor”, constã în chei sãpate în calcare, de o frumuseþe aparte. Traseul prin chei dureazã aproximativ o orã, timp în care la popasuri Tony fãcea anumite precizãri legate de zonã sau de tehnica mersului pe munte. Aceastã porþiune nu a fost dificilã dar nici nu a urcat mult. Pãrãsind drumul dintre chei, începem în monom sã urcãm o pantã abruptã, pe traseul marcat cu bandã albastrã care dureazã aproximativ 45 minute. De aici o potecã lejerã prin pãdure încã un sfert de orã. Odatã ieºiþi din pãdure vedem cabana Curmãtura ºi cu o ultimã sforþare urcãm panta din dreptul ei. Cabana Curmãtura se aflã la cea mai mare altitudine din masiv. Este deschisã tot timpul anului ºi este compusã din douã clãdiri, unde se gãsesc locuri de cazare în camere cu douã sau trei locuri, precum ºi dormitoare comune. O cabana „veritabilã” dupã parerea mea, reuºind sã pãstreze aerul de adãpost primitor. Stãm ceva aici mai ales cã ne hotãrâm sã nu coborâm prin „Crãpaturã” ci pe un traseu mai uºor care ajunge la fântâna lui Botorog. Am uitat sã precizez cã situaþia meteorologicã este ieºitã din comun, un cer senin ºi un soare care ºi-a fãcut datoria de a ne încãlzi pânã ce a dispãrut dupa creasta arginitie a muntelui. Câþiva colegi mai curajoºi au purtat pantaloni scurþi ºi credeþi-mã nu au regeretat. Traseul de întoarcere marcat cu bandã galbenã , pleacã din faþa cabanei Curmãtura. Începe printr-o jumãtate de orã de urcuºuri ºi coborâºuri prin pãdure pânã se ajunge în poiana Zãnoaga, superb punct de belvedere. Se traverseazã în diagonalã poiana, ºi se intrã în pãdurea de foioase, dar nu înainte de ne opri sã privim panorama superbã. În faþã se vãd Bucegii vecinii cãrunþiþi de primele zãpezi, parcã fãlindu-se cu cele mai mari vârfuri Omu, Bucºoiu Mare, Bucºoiu Mic, dar nici Piatra Craiului nu se lasã mai prejos în aceastã bãtãlie ,bazatã pe intimidare ,ca la masculii unelor specii de animale, zburlindu-ºi creasta deasemenea albitã. Dar la mijlocul acestei încleºtãri titanice se gãsesc satele Mãgura ºi Peºtera. Coborârea prin pãdurea de foioase deºi favorabilã vitezei, este deasemenea favorabilã accidentelor, pietre lucioase fiind ascunse de proaspãtul strat de frunze. Zic mersi cã nu e zãpadã ºi cu atenþia sporitã continui. Ajunºi la fântâna lui Botorog dupã o orã, ºtiu cã de aici înainte drumul este întins. Pãrãsesc grupul, prinzând vitezã, fiind nerãbdãtor sã mãnânc, dar nu înainte de a mã spãla ºi schimba de hainele de pe traseu. Spre surprinderea mea am beneficiat pentru un timp ºi de apã caldã pentru duº. Trebuie sã recunosc faptul cã aceastã excursie a fost plinã de surprize plãcute.
Dupã ce toatã lumea a mâncat a urmat petrecerea, care în ciuda oboselii a strâns mulþi petrecãreþi pe ringul de dans improvizat in sala de mese a cabanei. Petrecerea a durat pânã pe la 1 noaptea când marea majoritate s-au dus la culcare.
Cred cã e vreo opt, niºte colegi mai gãlãgioºi au intrat în camerã ºi m-au trezit. Astãzi mai facem tirolianã ºi cam atât. Pe la 11 mã duc sã ajut la tirolianã ºi sunt pus la sosire sã scot scripeþii de pe cablu. Pentru cei care nu cunosc termenul de tiroliana: traversarea unei vãi sau canion pe un cablu, în cazul nostru traversarea drumului forestier ºi a pârâului din zonã, pe un cablu de oþel cu ajutorul unui scripete ºi un ham de alpinism. Douã ore stau acolo împãrtãºind pãreri cu colegii Poºtaºu ºi Iustin despre excursie. Când plec de la munte simt o stare de nervozitate excesivã deja simt cum mã cuprinde. Drumul spre casã mi-ar plãcea sã dureze cât mai mult deºi cei din jur trebuie sã suporte starea mea. Pe la douã plecãm de la cabanã, dar autocarul nu ne duce imediat spre casã ci facem o escalã prin Râºnov pentru a vizita faimoasa cetate. Zis ºi fãcut am urcat poteca ce duce la intrarea cetãþii, ºi am vizitat aceastã ruinã care a rãmas în picioare dupã trecerea turcilor, tãtarilor ºi a vremii acest mare inamic al omului.Încercãrile de restaurare sunt apreciabile ºi chiar vizibile. Restul drumului spre casã se desfãºoarã oarecum în liniºte, eu unul ºtiu cã asta am fãcut. Pe la 8 fãrã ceva autocarul ne lasã la punctul de plecare ºi de aici fiecare se duce pe calea lui, majoritatea cu metroul. Eu fac parte din grupul mai numeros care ia metroul spre dristor dar pânã în Muncii rãmân doar cu unul singur. Vocea plictisitã a mecanicului de metrou mã trezeºte din amorþeala care m-a cuprins pe la Iancului: „urmeazã staþia piaþa Muncii cu…”, mã uit la ceas din reflex dar nu reþin ora (nici nu conta), o plictisealã mã cuprinde alãturi o lene sã urc scãrile. Ajuns afarã urmez drumul cel mai scurt spre casã, contrar obiºnuinþei. Ajung acasã, dupãce fac un duº ºi mãnânc ceva, pun mobilul sã sune ºi mã întind în pat. Continui articolul care îl citisem vineri noapte despre Piatra Craiului în speranþa cã visul frumos al acestui week-end va continua ºi mã voi afla din nou între titanii încleºtaþi în spectacolul mãreþiei.