Aplicatie Parang

Aplicatie Parang – 23-25 februarie 2007 de Lazar Vlad

Era 22 februarie, ziua cand plecam la munte. Era o noapte intunecoasa si rece ce comferea Garii de Nord un aspect hibernal. Eram 20 de impatimiti ai muntelui gata sa plecam intr-o noua iesire la munte…… Eram gata!!!
Frana autobuzului scartai usor cand masina se oprii in statie. Coboram entuziasmat pentru ceea ce urma. Trebuia sa mergem in Parang la Refugiul Agatat. Prima data pentru mine la un refugiu. Ma sinteam entuziasmat si dornic de aventura. Din cate era stabilit baietii urmau sa doarma afara in corturi, pe zapada, si as fi vrut si eu sa simt iarna montana pe pielea mea dar o nenorocita de raceala a obliga sa dorm cu fetele in refugiu. Paguba in ciuperci, ma gandeam eu, caci insusi termenul de refugiu nu imi inspira prea mult confort, urma deci sa simt si eu iarna intr-un fel pe pielea mea, cel putin cand ieseam pe veranda.
Ajunsesem printre primii la coloane si rand pe rand au aparut si colegii nostri, toti cu rucsacii grei in spate si cu voiosia citindu-li-se pe chipuri. La ora stabilita eram toti stransi si cu Tony in frunte am intrat in gara spre linia 1 unde trebuia sa vina trenul.
Ne-am gasit vagonul si tras cordelina pentru a pune rucsacii. Maine ne astepta o zi grea pentru ca traseul pana la refugiul agatat era unul anevoios iar din cate auzisem zapada va fi mare, ingreunand drumul. Nu ne temeam insa, noi infruntasem si trasee mai grele. Odata bagajele aranjate am dat drumul la radio caci in seara aceasta urmau sa fie meciuri, si ca orice impatimiti ai sportului rege vroiam sa fim la curent cu desfasurarea jocului.
Mie, personal, imi plac foarte mult trenurile de noapte. Este acesi bataie pe un loc mai bun de dormit si lupta de a adormi in conditiile vitrege. Asa era si acum. In compartimentul in care aveam rucsacul toti dormeau si nu am mai putut intra. Am gasit un loc la Tony in compartiment si l-am ocupat. Cred k am atipit vreo 10 minute cand a venit Jeni sa ne anunte ca urma sa coboram si sa ne strangem bagajele.
Am coborat in Petrosani pe la ora 3. Urma sa stam acolo o ora pana va veni microbuzul se ne duca la Groapa Seaca. Am ajuns la Groapa in plina noapte si cu frontalele pe cap am pornit sa urcam muntele. Din Groapa Seaca pleaca o poteca marcata cu punct rusu spre Lacul Rosiile. Prima portiune a fost cat se poate de usoara, fiind vorba de un drum drept si lat. Dupa mai bine de o ora de mers, cand se ridicau zorii, am ajuns la un pod. Am facut acolo un popas pentru apa si pe urma am continuat urcusul. Am trcut de un baraj cu apa partial inghetata si destul de adanca. Ma gandeam ce frumoasa ar fi vara o baie in apa cristalina. De acolo peisajul era mirific, deasupra noastra profilandu-se piscuri se creste inzapezite, ce te imbiau sa le strabati. Dar zapada era mare si era foarte periculos, imposibil sa le urci. Ne multumeam doar cu trasee mai accesibile.
Intr-un final, istoviti, am ajus la refugiu. Desii il mai vazusem in poze luate de pe internet, totusi am fost mirat si placut surprins de aspectul lui. Am urcat sus si ne-am lasat rucsacii, am cercetat „magazia” de lemne, cateva cioate uitate intr-un colt si pe urma am cautat alte lemne imprejurul refugiului pentru noaptea ce urma.
Am taiat bustenii gasiti iar fetele au facut un om de zapada. Am instalat corturile in fata refugiului si am batatorit zapada de sub ele. Ne bucuram de un soare cald ce ne indemna mai mult la visare si reverie decat la pus corturile. Cand si aceasta treaba a fost pusa la punct ne-am asezat jos si am stat la soare. Imi invidiam colegii mai prevazatori ca mine care isi luasera ochelari de soare, unii speciali pentru munte sau altii de oras, nu conta, in ochii mei tot ochelari de soare erau, si erau exact ceea ce imi lipsea mie.
Am aflat din povestirile baietilor ceea ce stiam deja. Ca in primava trecuta cand au mai fost la refugiu au facut unele reparatii: au refacut scara ce duce sus in refugiu, au inlocuit geamurile sparte, au pus spuma ca sa acopere gaurile din acoperis si au astupat unele gauri dintre barnele de lemn. Deasemenea au reparat podeaua si au pus o pancarda pe fata refugiului cu sigla clubului.
Seara am mai taiat cateva lemne si ne-am retras in refugiu. Ne-am gatit „cina” si pe urma ne-am retras in paturi pt jocuri de carti si zaruri la lumina frontalelor. Am invatat sa joc yams cu colegii si am stat asa pana ce istoviti si dornici de somn am hotarat sa ne culcam. Baietii au plecat spre coturi, iar noi am ramas in refugiu.
Era destul de cald iar soba a duduit toata ziua de lemne arse, dar nu ne-am lasat amagiti, stiam ca in curand se va raci. Am avut parte de un somn odihnitor si m-am trezit in zori. L-am vazut pe Tony cum punea pe foc cateva lemne. Probabil ca asa a facut toata noaptea, avand grija de noi. Pe urma am adormit din nou pentru cateva ore.
A doua zi de dimineata ne-a trezit si ne-am facut micul dejun. Am mancat si am mai vorbit planuri de viitor pentru club. Pe urma ne-am suit sus pe refugiu ca sa dam zapada de pe el. Primul sus a fost Dan, care a facut o treaba minunata, pe urma am mai urcat si eu cu D’Artagnan.
Ceilalti au plecat in padure sa taie un copac uscat. Nu puteam sa nu admir voiosia citita pe chipurile lor cand se intorceau cu bustenii sau chiotele de bucurie pe care le-au scos cand au vazut copacul cazand. Odata taierea in bucati a copacului terminata ne-am strans cu totii pentru a simula o ingropare in avalansa si conditiile la care esti supus intr-o asemenea imprejurare. De admirat a fost rezistenta colegelor Flori si Alina care au rezistat 6 minute sub zapada. Intr-un final toti am vazut cum zapada te poate sufoca in cateva minute si rand pe rand ne-am declarat invinsi.
Deja se lasase seara si ne-am retas iarasi in refugiu pentru cina. Pe urma am jucat zaruri. Tot cam pe acum si-au facut aparitia 2 muntomani din Petrosani, Dorel si Stef, ce au fost primiti calduros de catre Tony, bucuros ca va avea o companie placuta cu care va avea multe peripetii de munte de impartasit. Desii la zaruri, am auzit si eu cateva franturi din conversatia lor din care am dedus ce erau intr-adevar oameni cu o bogata experienta montana.
Noaptea se anunta una mai friguroasa decat precedenta inca din timpul zilei, la ore la care cu o zi inainte stateam la soare si unii dintre noi faceau plaja pe zapada azi priveam ceata de afara si geamurile cu flori de ghiata pe la colturi, iar nici ziua nu se aratase prea calduroasa nici la pranz, spre seara chiar lasandu-se un mic viscol. Eram un pic ingrijorat pentru colegii mei dar cel mai ingrijorat dintre toti era Tony, care ii sfatuia pe toti sa isi puna ceva cu care sa isi astupe caile respiratorii.
In conditiile date nu putini erau cei care si-ar fi dorit ca ora de culcare sa nu vina niciodata. Am jucat carti si zaruri pana tarziu spre miezul noptii pana ce, vazand ca si ceilalti s-au bagat in sacii le-am urmat exemplul.
Noaptea a fost una placuta pentru noi cei din refugiu. Eu m-am culcat in tricou punandu-mi polarul la-ndemana, asteptandu-ma sa am nevoie de el mai tarziu. Ciudat lucru m-am tezit in zori si nu de frig cum ma asteptam, ci deaorece toti ceilalti din jurul meu se trezisera deja. Mai tarziu am aflat motivul somnului meu linistit, Caprioru’ a stat toata noaptea in refugiu si a mai bagat din cand in cand lemne pe foc. I-am multumit in sinea mea pentru acest gest.
Am mancat si ne-am pus pe strans bagajele. Am si facut curatenie in refugiu pentru ca si noi la randul nostru l-am gasit curat.La plecare am facut o poza de grup.
Ne-am intors pe acelasi traseu pe care am venit, dar ce diferenta enorma! Pe portiunile in care panta era cea mai accentuata, deci greu de urcat coborarea era infinit mai usoara si placuta si portiunea pe care am strabatut-o noaptea o vedeam acum sub stralucirea soarelui. O desfatare pentru ochiii nostri!!!
De la Groapa Seaca ne-a luat un microbuz pana in Petrosani pentru 18 km. De acolo am luat trenul spre Bucuresti. Ne-am instalat bagajele si am inceput sa vorbim despre diverse subiecte. Tuturor ne parea rau dupa excursia ce tocmai se sfrasea si ne doream ca aceasta sa fi avut 4 in loc de 3 zile. Nu-i nimic caci vor mai fi excursii, dar va mai dura ceva pana atunci.
Trenul a ajuns seara in Gara de Nord si de acolo ne-am raspandit care la casa lui dupa ce ne-am luat la revedere pe peron.