Cantonament Ciucas

Cantonament Ciucas – 31 martie – 6 aprilie 2007 de Lazar Vlad

Sambata,31 martie 2007

Era ziua mult asteptata de multi, ziua in care plecam in cantonamentul seriei de iarna, in Ciucas la Muntele Rosu. Dimineata cu totii ne-am strans in gara, gata pentru o noua aventura ce va incinge si mai stransa prietenia intre noi. Ne-am ocupat locurile in personalul de Brasov si am asteptat plecarea trenului.
Tony nu ne insotea, el fiind cu Tronu cu masina si cu mancarea, vreo 2 masini, si cireasa de pe tort, niste pui a-ntaia. Ce buni trebuie sa fi fost facuti la gratar!?
Trenul a plecat si dupa ceva timp, cand incepea sa se iveasca o noua zi in toata splendoarea ei, o zi senina si promitatoare ca si cantonamentul din fata noastra, am ajuns in Ploiesti. De aici am schimbat si am luat un autocar pana la baza muntelui, acolo unde din soseaua principala da ramificatia ce duce la cabana Muntele Rosu.
Am dat rucsacii jos din autocar si ne-am pregatit de traseu si am purces la drum. Urcusul ne-a fost usor pentru cele cateva zeci de minute petrecute pe traseu cu rucsacii in spate.
Ajunsi la cabana am fost intampinati de Tony si de cei care au venit cu mancarea si am impartit camerele. Am aranjat sala de mese si pe urma am transat puii si i-am ordonat in pungi si pus in frigider. Intre timp D’Artagnan a aratat tuturor felurite noduri folosite in alpinism, optul, dublu optul, fluturele, platul francez, prusik etc.
Treaba odata terminata ne-am pus pe un pic de distractie, un mic rapel pe fata cabanei si o urcare pe fata cabanei. Treaba a fost una placuta pentru toti, multi fiind pentru prima data pusi sa urce pe blocatoare, blocatoare ce s-au dovedit a fi un adevarat chin pentru cei ce nu stiau sa le foloseasca. Intr-un final tuturor le-a placut si doar foamea si anuntul ca ni se pune masa ne-a facut sa ne parasim distractia.
Masa a fost una indestulata, iar dupa ea ne-am asezat sa urmarim un film la proiector, Vali luandu-si proiectorul si laptopul cu el, lucru pentru care i-am multumit cu totii. Inutil sa spun ca pana la sfarsit putini au mai ramas la film, fiind rupti de somn. Pana si eu am cedat intr-un final, deoarece nu mi-au placut anumite scene.

Duminica,1 aprilie 2007

Azi ne-am trezit dis-de-dimineata pentru ca urma sa plecam in Cheia. Statiunea Cheia este asezata intr-o mica depresiune la poalele Ciucasului. Ea s-a dezvoltat ca o asezare in jurul manastirii si s-a marit considerabil la inceputul sec XX in urma maririi exploatarilor forestiere, ajungand mai ales dupa modernizarea soselei Ploiesti-Brasov una dintre cele mai mari statiuni turistice din Romania.
Am vizitat acolo manastirea Cheia, manastire construita de 2 ciobani din Salistea Sibiului intre 1835 si 1839. In curte am vazut o fantana iar in jurul bisericii chiliile cu cerdac. Chiar vis-a-vis de biserica se afla o casa batraneasca, prospat varuita si pe al carei cerdac se lafaia anul 1902 scris alb pe negru, biserica era in renovare, iar inauntru slujba era in toi. Am asistat si noi un timp la slujba si pe urma ne-am indreptat spre magazinul de suveniruri.
Am intrat si la expozitia de Flori de Mina, unde am putut admira felurite geode si neasemuita frumusete din pantecele pamantului. Ne-am intors la cabana si acolo colegii au facut un traseu pentru oprientare. Echipele de la bucatarie (de 6 oameni) au fost impartite in doua pentru orientare. Totul ar fi fost absolut ok daca una dintre echipe nu ar fi luat azimutul cu ea blocand traseul celorlalte. Avand in vedere neintelegerea si onsecintele ei s-a hotarat ca orintarea sa se faca alta data, cel mai probabil marti.
Seara a fost iara’ vorba de rapel, si de data asta pe intuneric. Am coborat sprinteni pe coarda in intuneric doar cu lumina de la cabana, si a fost astfel o experienta unica.

Luni, 2 aprilie 2007

Iarasi o dimineata in care ne-a trezit din zori pentru a fi gata pentru traseul ce urma sa il facem, sa urcam pe culmea Gropsoarele-Zaganu. Traseul se anunta unul dificil, avand in vedere ca o mare portiune a sa urma sa fie facuta pe creasta, o creasta inzapezita. Am urcat Muntele Rosu pe triungi rosu pana „la Rascruce” de unde am schimbat cu traseul ce duce prin varful Gropsoarele in jos spre Cheia, nu inainte de a parcurge intreaga portiune de creasta.
Drumul pana la Rascruce s-a dovedit a fi unul usor, cu toate ca a trebuit sa suportam capriciile unui viscol cand am ajuns sus. De la Rascruce drumul s-a dovedit un pic mai greu, acum mergand pe creasta. Am ajuns pe varful Gropsoarele si de acolo ne astepta portiunea cea mai grea, pe lanturi. Am incercat sa gasim o alta poteca ocolitoare, dar curand ne-am convins ca ar fi una sinucigasa si am continuat drumul vechi, pe lanturi. D’Artagnan si Tronu au intins o cordelina pentru a suplini lanturile ascunse de zapada si luandu-ne inima in dinti am traversat.
Odata trecuti am continuat drumul si am ajuns la varful Zaganu. Am facut un scurt popas si am coborat tot pe cruce rosie pana la Stana din Zaganu de mai jos. De aici am urmat un drum forestier pana la o poiana langa paraul Tampa si de aici altul pana la un foisor de vanatoare. De acolo am urcat in padure pana la Cabana Muntele Rosu pentru inca o jumatate de ora, jumatate de ora ce a parut unora un „razboi psihologic”, si iata-ne din nou la cabana de unde am plecat! Un traseu facut in 9 ore si un grup istovit ce deabia astepta sa manance.
Seara s-a dansat si am putut admira si eu talentul unora dintre colegii mei la acest capitol.

Marti, 3 aprilie 2007

Azi a fost ziua de alpinism. Dis-de-dimineata, imediat dupa micul dejun Tony ne-a luat pe toti si am plecat la un perete pe care sa facem alpinism. Se prea poate ca doarinta noastra de cocot sa fie mare dar vremea si soarta nu au tinut cu noi. A nins iar stanca era atat de rece incat iti inghetau foarte repede degetele pe stanca, totusi cativa temerari au incercat si au reusit sa escaladeze peretele.
Dupa alpinism ne-am retras in cabana unde am urmarit un film la laptopul lui Vali, iar catre seara am facut orientarea pe timp de noapte in padurea din jurul cabanei. A fost o experienta unica si deosebit de interesanta deoarece de aceasta data posturile se vedeau mai greu, fiind nevoiti sa urmarim strict busola si pasii. Intr-un final toate echipele au reusit sa faca orintarea, iar castigatorii au fost echipa Sfinxilor, care au fost de departe cei mai buni.
Ne-am culcat cu gandul la ceea ce stiam ca urmeaza ziua viitoare, supravietuirea.

Miercuri, 4 aprilie 2007

Ne-am trezit si ne-am facut bagajele, pregatiti pentru supravietuire. Am luat apa in sticle pentru supa si ceaiuri si am urcat mai sus pana la refugiu. Ne-am lasat bagajele si am plecat pe traseu pana la cabana Ciucas.
Cabana Ciucas este asezata central pe un pinten prelung al Muntelui Chirusca, intr-o poiana de unde se poate cuprinde cu vederea o mare parte din masiv. Este asezata la 1595 m altitudine si acum este abandonata de cativa ani. Nu pot sa nu observ cu aceasta cabana a fost vandalizata de ciobani si turistii necrutatori. Asta vara cand am fost se puteau vedea inca ramele geamurilor si cerdacul era inca deschis. Am fost dezolat de ceea ce am vazut, sa privesc cabana devastata. Totusi vizitand-o nu am putut sa nu observ ca totusi structura acoperisului este inca solida si lisesc doar cateva sindrile prin care poate sa razbeasca crivatul. Nu puteam sa nu ma gandesc ca o mana vrednica ar putea sa aduca cabana la vechea infatisare. Orcum distrugerea ei mi se pare un gest prostesc din partea unor oameni si mai prosti, pentru ca acea cabana putea fi un refugiu pentru turisti aflati in nevoie, prinsi de vremea rea pe creasta.
De la cabana majoritatea am hotarat sa urcam pana la un releu dezafectat. De acolo am putut privi si admira privelistea. Se vedea pana departe…. foarte departe, se vedeau vai si munti al caror nume nu il cunosc… si se pierdeau in zare, si se pierdeau, se pierdeau si varfuri, vagauni si sei si brazi si poieni. Si toate iti pareau mici si departate…
Ne-am intors la cabana si de acolo la refugiu. In vale la Nicolae Ioan am umplut iarasi sticlele cu apa. Ajunsi sus la refugiu ne-am apucat de facut „cosmeliile” pentru supravietuire. Au iesit niste „hoteluri”dragute dar totusi nu am putut sa nu fiu de acord cu Tony care ne zicea ca un adapost trebuie facut mai repede. Am adus lemne pentru noapte din padure iar seara am mancat si dupa masa m-am dus la culcare, caci eram nedormit bine de cateva nopti. Dar gasca a mai stat la foc mult timp dupa si din cate am auzit unii au si dormit la foc. Pe Fibra l-am gasit a doua zi de dimineata cand m-am trezit tot langa foc dormind. Am auzit ca au mancat cartofi copti in foc si frigarui cu salam.
Deabia a doua zi am aflat povestile din seara precedenta. Am auzit ca baietii au dat jos un copac uscat pentru foc. Imi si imaginam scena, scena pe care am mai vazut-o cu diverse ocazii: Toti stransi in jurul copacului ce se clatina cu fiecare lovitura de topor, iar incet, incet la topor se simte cum copacul vibreaza sub lovituri, si la un moment dat se aude un parait scurt. Si probabil ca paraitul continua dar deja nu se mai aude, e acoperit de chiotele noastre, care strigam de bucurie ca am daramat copacul. Ce lucru desart imi pare acum, stand asezat pe tastatura, sa te lupti cu un copac!

Joi,5 aprilie 2007

De dimineata m-am trezit si mi-am dezghetat bocancii. Pe urma ne-am adunat echipele si am demontat adaposturile (ceea ce s-a intamplat foarte repede fata de cat ne-a luat sa le facem) si am coborat cu tot bagajul la vale la cabana.
Eram foarte vivace (avand in vedere ca dormisem atat) si bucuros de a revedea cabana. M-am bucurat de micul dejun si de jocul de wist de dupa.
Pentru a acorda diploma de cel mai bun alpinist Tony a trebuit sa faca o diferentiere intre colegi, asa ca au fost notati pentru rapel, urcare pe coarda si noduri.
S-au stabilit diplomele si inainte de seara dansanta, ultima seara in care ne luam adio de la cantonament, Tony a tinut o alocutiune si a acordat diplomele. Dupa a urmat dansul, mai timid la inceput, cu atat mai dezlantuit dupa. Incet, incet toti am dansat si ne-am bucurat de muzica, de petrecere, de prietenii si prietenele pe care ni i-am facut in aceasta saptamana de tinereasca voiosie.
Petrecerea s-a incheiat tarziu in noapte atunci cand, istoviti, ne-am retras care la patul lui sa dormim.

Vineri, 6 aprilie 2007

Dimineata m-am trezit pe la 8 jumate si am coborat in sala de mese. Acolo cei cativa colegi care nu au avut somn (ca si mine) puneau masa de dimineata. Am ajutat la bucatarie si cand treaba a fost terminata am urcat sus sa imi fac bagajele. La intoarcere am gasit sala de mese plina. M-am asezat si mi-am luat portia. Dupa masa am mai zabovit prin preajma cabanei si intr-un final am coborat jos la drum. De ce imi parea trist acum drumul de intoarcere desi era insorit iar padurea mirosea a primavara? De ce? Pentru ca paraseam cantonamentul tocmai atunci cand incepeam sa ma obisnuiesc cu muntele, cu viata la cabana.
Autocarul ne-a dus la Ploiesti si de aici un tren pana la Bucuresti……..